Cum funcţionează comunicarea? : Viziunea academică vs. Viziunea practicienilor

Sau

Hopkins, Dichter, Gallup, Starch, Bernbach, James Webb Young, Watzlawick, Barnum, Ogilvy, Roser Reeves, Leo Burnett, Stephen King, Howard Gossage, Jon Steel

vs.

Aaker, Batra şi Myers, Vakratsas şi Ambler, Zajonc, Krugman, Holbrook, Petty and Cacioppo

Cine mă cunoaşte ştie ca sunt obsedat de eficienţa in comunicare.
Şi nu putem vorbi despre eficienţă in comunicare fără sa înţelegem cum funcţioneaza de fapt publicitatea.
Mărturisesc ca zilele acestea, această obsesie ma bântuie si mai tare intrucât citesc cartea lui Paul Feldwick – “The Anatomy of Humbug – How to think differently about advertising” (AICI aveţi o recenzie foarte bună).
Mai jos aveţi şi un interviu luat de celebrul Russell Davies despre această carte:
YouTube Preview Image

Am scris zeci de studii de caz, am contribuit la scrierea a altor zeci, am jurizat incă pe atâtea si am citit multe cărţi scrise de oameni din comunicare.

Pe de altă parte am căutat să înţeleg şi viziunea academică si am lecturat si lucrări scrise de oameni care nu au profesat, dar au scris mult despre comunicare si despre psihologia consumatorului. O viziune de multe ori diferită faţă de ceea ce au scris practicienii.

Sunt două lumi tare diferite, două lumi care nu prea a auzit una de alta. Şi fără să ne dăm seama, acest lucru influenţează mult modul in care ne facem jobul. Şi acest lucru se întâmplă cel puţin in două modalităţi:

1. Şcolile de business management aprofundează doar abordarea academică şi de aceea avem impresia de multe ori că nu ne înţelegem cu oamenii de business
2. Sistemele de cercetare de piaţă se bazează foarte mult pe aceeaşi abordare academică şi de aici controversele care există intre lumea comunicării si cea a cercetării

Unde diferă major cele două lumi?

Acei puţini dintre noi care încă mai suntem pasionaţi acceptăm diversitatea modului in care functionează comunicarea eficientă: proposition, message, reason why, impact, attention, awareness, recall dar evoluăm încetul cu încetul către teoriile bazate pe seducţie, entertainment, emotii, conectare socială.

Lumea academică pare blocată in lucruri care se pot măsura exact, arborând o viziune extrem de matematică asupra modului in care funcţionează comunicarea.

Şi după ce am vorbit despre cum e la ei acolo… mă intorc la lumea reală, la lumea in care vorbim de notorietate ca fiind cel mai important indicator în comunicare…la lumea in care nu înţelegem ca Ideea este aceea care construieşte un brand puternic…

Răspunde și tu